Zicere dă căpătâi

" Bă ăsta alu' Geabică ! ... luaţî-l mă pă'l bătrân că e căzut în capu' uliţii , îmi zâsă un om care trecu prin faţa porţii.
Era într-o duminică... din copilăria mea, în care tataie Geabică muncise la nişte pahare (că ... deh... era tataie priceput în toate) şi îl cam obosiră .
După cum vă spusăi, stătea tataie în capu' uliţii şi aştepta să vie careva d'acasă să-l ducă îndărăt dă unde plecasă dă dimineaţă.
Cu chiu cu vai îl adusără acas' şi când să văzu cu sacii în căruţă ... în faţa pragului să ridică-n picere şi zîse: "Puteam să viu sîngur... da' văz că nu vă sinchisîrăţ să veniţi pă fuga după mine".

Întraltă zî , să dusă tataie să ajute pă o muiere să ridice o capiţă şi nu îmi dau sama cum pusă picioru' greşit că venii acas' cu dureri dă şale. Mamaie să ţînea scai după el cu neşte folii dă nasturi, pă care le scoţa din cutie din an în Paşte ... că nu prea să îmbolnaveau.
Tataie îi zâsă: " Lasă-mă fa , cu astea, că ma duc pân' spatilii grădinii să cat niscavai pietre".
Eh...şi mă luă tataie cu el după pietre ...
Mersăram pe un lot care îl avem noi şi ne pusărăm pe cătat.
Io găsii piatră neagră iar tataie găsii piatră roşie... da nu fusă întamplare ... că alea roşiilii să găsăsc mai anevoie.
Luă tataie o strachină cu niscavai apă în iea, după ce mai-nainte clătii pietrilii, le frecă una dă alta şi bău zama să'i treacă junghiu... şi bag samă că io fi trecut dacă nu s-a mai văitat.
Da' ce văitat ? că era tataie un om dă să lăsa pă el să le fie bine alora de'i iubea... mare lecţie e asta taica !
Păi cată matale asemenea oameni pân al mai mare oraş dîn ţara noastră ... dacă găsăşti să mi-l spui şi mie.
Eh... cam p'acii vrusăi să ajung : CUM ERAU OAMENII, pă vremuri, CUM SUNT OAMENII ACU ? şi mai abitir să vă spui : DĂ CE BĂTRÂNII SATELOR AU ZESTRE ALESĂ întocmai cu auru' curat, ba încă e puţîn spus.
Termen astă primă zicere cu încredinţarea că am să vă spui pă îndelete(cu fapte şi întâmplări petrecute) ce crez io dăspre lume, oameni şi cîte ne sunt rânduite să le ducem dă la prunc pân la moşneag.